Sarbatorile pascale ne-am hotarat sa le petrecem in Malta. Si pentru ca Malta s-a impus in ultimii ani ca destinatie turistica de top am fost curiosi sa vedem cu ce ne surprinde si intr-adevar isi merita pe deplin aceasta titulatura.
Pentru ca ne-am dorit sa simtim briza pe deplin si sa ne relaxam privind marea, cu ale ei valuri linistite, ne-am hotarat sa ne cazam pe coasta, in St Paul’s Bay, la Salini Resort, si a fost cea mai buna alegere. Sejurul pt cele 3 nopti,optand pentru o camera dubla cu vedere la mare, ne-a costat 309 EUR, micul dejun fiind inclus in pret.
Odata ajunsi in Malta am preferat sa inchiriem masina, asta pentru ca inainte sa mergem am citit multe recenzii cum ca ar fi mult mai ok cu masina decat cu mijlocul de transport in comun, care desi e bine pus la punct, pentru ca are opriri dese, durata pentru a ajunge din punctul A in B este mare.
Intrucat am avut o experienta placuta in Turcia cu Europcar, am optat si de aceasta data in Malta, iar costul pentru inchirierea unui Peugeot 108, a fost de 168 EUR cu asigurare full. Am ales asigurarea full intrucat din documentarile noastre este recomandata pentru cei care vin dintr-o zona in care se circula diferit si anume, pe partea dreapta, intrucat la ei se circula pe partea stanga, iar riscul de avarii este ridicat.
Dupa ce am inchiriat masina, am pornit spre hotel pt a lasa bagajele si a explora insula. Odata ajunsi acolo ne-am declarat de-a dreptul uimiti de view si de apa turcoaz. Daca as fi vazut in poze fara sa fiu acolo as fi zis ca e Photoshop, dar nu, chiar asa este ea. Am sa va las si voua niste poze mai jos atat cu camera cat si cu view-ul pe care l-am avut.
Pentru ca timpul a fost destul de scurt, inca din prima zi am inceput sa vizitam si am inceput lejer prin a explora la pas coasta, apoi centrul Valletei.
Ajunsi in centru am descoperit cum se imbina sitlul tunisian cu cel venetian, iar fiecare coltisor era un cadru de photo shooting. Puteai opta fie pentru a te plimba pe strazile inguste si a descoperi ceva unic arhitectural la fiecare straduta, fie a savura un frappe la terasele alaturate si a profita de moment pentru relaxare. Oricat de obositi am simtit ca suntem, Malta pentru noi a emanat o energie si ne-a dat entuziasmul pentru a descoperii fiecare particica din insula.
Dupa aceasta plimbare, am hotarat sa vizitam si satul pescaresc Marsaxlokk. Daca esti iubitor de peste/fructe de mare, iti recomandam sa mergi acolo pentru ca sunt foarte multe terase unde poti savura din aceste preparate. Barcile colorate si apa de un albastru cristalin, pentru noi au avut un efect hipnotizant. Acolo ne-am simtit extrem de relaxati, linistiti, simteam ca timpul sta pe loc si ne-am bucurat din plin ca am putut vedea acolo apusul, locul perfect pentru asa ceva. Daca ajungeti in Malta trebuie neaparat sa vizitati acest sat, sunt sigura ca nu veti regreta.
A doua zi am mers pe insula Gozo, la celebrul Azure Window. Costul biletelor pt 2 persoane plus masina cu ferry a fost de 21 EUR (se plateste la intoarcere). Drumul pana acolo a fost de-a dreptul WOW. Ajunsi pe insula „ne-am pierdut” pe strazile inguste si am fost de-a dreptul uluiti de cat de uimitor a fost totul. Strazile, cladirile, marea au fost cadrul perfect ce te faceau sa te simti intr-un basm si nu imi venea sa cred ca totul este real. Culorile cladirilor erau de un alb-rosiatic, toate parca aveau aceasi continuitate, balcoanele mici colorate ce dadeau un efect scos din tipar, pamantul rosiatic, vegetatia uscata cu foarte multi cactusi,iar marea de un albastru puternic ne-au facut sa nu simtim o clipa ca am pierdut o zi intreaga acolo ci mai degraba, ne-am intors bucurosi ca am trait o experienta minunata, cu niste trairi cum nu le-am mai simtit de mult.
Ce ne-a mai impresionat pe noi a fost faptul ca in Malta, pe ambele insule, erau foarte multe masini de epoca, foarte atent ingrijite, ce te faceau sa simti ca esti intr-un cadru feeric.
In a 3-a zi am vizitat celebrul platou de filmare Popeye Village. Acolo pot spune ca ne-am simtit iarasi copii. Am descoperit acolo micul satuc de vreo 15 casute, frumos coloarate si ingrijte, cu animatori si multe activitati pentru copii dornici sa descopere o adevarata aventura. Tot acolo exista si un restaurant unde noi am savurat cate un suc, insa daca va este foame, puteti incerca din preparatele lor, iar daca ai noroc si prinzi o masa la balustrada, poti avea parte de o superba priveliste asupra golfului.
Costul biletelor pt 2 persoane a fost de 24 EUR, dar pot spune ca merita, chiar daca suntem adulti,pot spune ca ne-am distrat si am avut putina piele de gaina amintindu-ne de copilaria lipsita de griji.
Si pentru ca timpul a fost extrem de scurt, si nu am mai avut timp sa mergem la plaja, am preferat sa ne ralaxam la piscina hotelului, pentru ca urmatoarea zi ne astepta un drum de 6h.
Promitem sa ne mai intoarcem intrucat am mai fi avut multe de descoperit.
Consideram ca Malta nu este promovata cat ar trebui desi ar merita din plin, iar daca si tu esti iubitor de mare si nu iti doresti sa te plictisesti si vrei sa faci si ceva activitati, Malta este locul perfect.
Pe curand,
Echipa Oferte-Last-Minute.RO